Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep, deși echipa turcă avea rezultate foarte bune sub comanda antrenorului român. Cunoscutul impresar de jucători Bogdan Apostu a vorbit despre declarația lui Marius Șumudică, care i-a adus despărțirea de Gaziantep.
Marius Șumudică a stat timp de șapte luni pe banca lui Gaziantep, acesta fiind instalat în iunie 2019.
Gaziantep se află pe locul 4 din prima ligă turcă, cu 31 de puncte obținute, după 17 meciuri jucate.
Cunoscutul agent de jucător consideră că declarațiile lui Marius Șumudică, la adresa conducerii lui Gaziantep, nu au fost exagerate. Ba mai mult, îl felicită pe tehnicianul român, dacă, prin declarațiile pe care le-a făcut, a dorit de fapt să fie dat afară de la echipă, pentru a da curs unei oferte de la altă formație.
„Acum, noi nu știm ce discuții au avut ei în spatele ușilor închise. Cert este că declarațiile lui Șumudică, în spațiul public, față de club, nu au fost exagerate, nu au fost agresive. Chiar dacă a avut niște declarații mai spumoase, cred că ele ar fi trebuit acceptate.
Din punctul meu de vedere, dacă Șumudică a făcut lucrul ăsta pentru a se ajuta pe el să plece, foarte bine, bravo lui, pentru că merită să meargă aproape la orice echipă, în momentul acesta. E clar că Șumudică fie că pleacă acum la altă echipă, fie că ar fi plecat în vară, oricum ar fi avut oferte foarte bune”, a declarat Bogdan Apostu, la ProSport Live.
„Clubul a anunțat că mi-a făcut o ofertă mai bună. Este o minciună. Mi-au cerut o reducere de 10%. Am oferit echipei 80.000 de euro din buzunarul meu, iar președintele m-a întrebat de ce îi dau jucătorilor și nu îi dau clubului. E foarte greu să continui în asemenea condiții. Sunt la echipă până la finalul contractului (n.r – finalul acestui sezon). Vreau să muncesc în această țară, dar nu sunt respectat.
Succesul meu este evident, dar asta este răsplata? Să-mi reducă salariul? Voi ați accepta asta? Consider această propunere drept o insultă. Contractul meu expiră la finalul sezonului. Sunt aici până la finalul sezonului, dar nu știu mai departe”, a spus Marius Șumudică, după meciul cu Sivasspor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER